Perforatie



Perforatia reprezinta o deschidere patologica a peretului unui organ cavitar. Perforatiile privesc indeosebi tubul digestiv: stomac, duoden, mai rar colonul sau rectul. Simptomele sunt caracteristice: durere abdominala brusca si intensa, insotita de oprirea emisiei de materii fecale si de gaze, de varsaturi si de o alterare a starii generale. Palparea abdomenului pune in evidenta o contractie dureroasa. Perforatia antreneaza iruperea in cavitatea abdominala a gazelor si lichidelor digestive, precum si o peritonita. Un tratament intarziat expune la suprainfectie peritoneala si septicemie. Tratamentul este in esenta chirurgical: curatarea cavitatii etc, drenajul. Spitalizarea este, in general, destul de indelungata, dar urmarile operatorii sunt bune, atunci cand interventia este facuta fara intarziere.